Cum a fost domesticit aluatul…

Uite ca am facut-o si pe asta. Da, anume domesticit, pentru ca aluat de mână povestelnicească acest blog încă n-a văzut. Tare bine mai zicea proverbul: ochii sperie – mainile bucura. Sincer sa fiu, aveam o fobie inexplicabila fata de aluat, mai bine zis, frica, in fata incertitudinii de reusita. Probabil pentru ca stiam de la mama si de la bunica ca aluatul este foarte capricios. Pana la urma, veti vedea, daca pui suflet in ceea ce faci, atunci iese bine. Deci, am avut motivatie buna. Asa s-a intamplat … continuare →