S-a intamplat intr-o duminica. Obosit de povara rucsacului carat pe dealurile Tipovei si de doua zile odihnite cu palinca si gratare in sanul naturii (luna septembrie nu reprezinta o piedica pentru astfel de activitati), Povestelnicul a ajuns acasa cu o stringenta pofta de sorghitura.
Deci trebuia o supa buna si rapida. Asa cum a s-a depanat ceva vreme decand nu am mai facut reteta asta, a picat tocmai la tanc. Pofta, in cazul dat, nu a venit mancand ci a zacut si a macinat nervii gastronomici pana nu a venit timpul de a o potoli. Ma impart cu voi (cu mici modificari, cauzate de fierbinteala momentului).
Ingrediende:
Pentru o cratita de 5 litri (de aici va puteti imagina si gravitatea situatiei) am folosit:
350g pastrama de vacuta
150g afumatura de purcel, cu tot cu slana si soric
2 linguri de tarhon uscat
4 linguri de orez
un morcov mediu
1/2 radacina de telina
o ceapa mare
1 ardei dulce
2 ardei grasi
2 rosii
1/2 coada de praz
sare
piper negru (macinat)
1 lamaie
1 lingura de ulei de floarea soarelui
Mod de preparare:
Toate astea au fost ciopartite, feliate si tocate dupa cum se va vedea: simplu si repede.
Intai m-am lamurit cu legumele, pentru a da startul si a cruta vremea.
Clant.
Telina, morcovul si ceapa au fost calite in putin ulei, cu sare si piper, cam 5 minute.
Clant.
Apoi, am adaugat vreo 3,5 litri de apa in cratita, si imediat am pus orezul si rosiile. Cand apa a inceput a clocoti, am facut focul mediu, am pornit cronometrul si am numarat 5 minute.
Clant.
Intre timp am tocat afumaturile.
Clant.
Cand s-au scurs acele 5 minute, am pus toate celelalte ingrediente: ardeiul, prazul, afumaturile si Maria Sa tarhonul.
Toata hora asta a mai fiert inca 4 minute (socotind din momentul cand apa incepe a clocoti). Intre timp am stors o lamaie intreaga – nu stie Povestelnicul storcator mai bun decat cel manual.
Clant.
Dupa un minut a fost stins focul (dragi cititori, fiecare clantanit de aparat a intins foamea cu minute pretioase, dar ce nu face Povestelnicul pentru voi).
Asa ca sa aveti pofta.
Si sa mancati sanatos (iar ceea ce nu pare a fi ciorba in imagine, sa consumati cu masura). Pana la noi intilniri, v-am pupat.
Comentarii recente