Tipareste

Cașă din topor


Da voi ati mancat vreodata cașă din topor? Apai daca nu – ascultati aici (povestea cu casa din topor – la urma).
Deci, mi-a venit mie intr-o seara pofta de un fresh de portocale. Fresh-ul l-am baut, coaja a ramas. Vazand-o asa aromata si proaspata, ma tot framanta gandul ce sa fac si cum sa dreg, numa sa n-o arunc. Sa dreg o infuzie, poate o dulceata, mi-am zis? Pana la urma am gasit solutia optima si mai ales rapida.

Am dat prin razatoare vreo 5 catei de usturoi si coaja de portocala – o combinatie clasica, as zice. Ca nuca de perete.
usturoi

Niste rozmarin l-am dat jos de pe creanga, in cele mai bune traditii carnivore (bine, am lasat cateva crengi intregi, veti vedea pe urma de ce).
rozmarin

Am tocat toata treaba asta intr-un mojar, cu sare de mare
Si ca sa nu se piarda bunatate de ciaja de lamaie, am deschis congelatorul unde zacea de ceva vreme un ditamai sold de berbecut. De el si m-am ocupat.
mojar

cu ulei de masline si piper mozaic. Asa am obtinut o pasta aromata.
pasta din usturoi si coaja de portocala

Si mai departe ce?, se va intreba cititorul. Unde ajungem cu acest terci trasnit ca si autorul acestui articol.
Ei bine, cititorule draga, urmeaza surpriza cea mare. Pentru a merge mai departe, ai nevoie de o nimica toata: de doua picioare de miel.
Acelea pe care le aveam, le-am gasit intamplator la fundul congelatorului (au stat multa vreme acolo si si-au asteptat randul). Cu ele a fost simplu:
le-am crestat in carouri cu un cutit, apoi le-am frecat pe ambele parti cu pasta pregatita adineaori, asa ca sa intre pasta prin toate crestaturile. Dupa asta le-am asezat intr-o tava unsa cu putin ulei de masline li le-am dat in cuptor, pentru cam o ora, la 180-200 grade.
picior de miel

Cat timp mielul se desfata in caldura cuptorului, am avut timp sa pregatesc un sos de menta cu lamaie:
lamaie

menta am tocat-o intai marunt cu lama cutitului apoi am pisat-o bine in zeama de lamaie. Toata treaba asta am strecurat-o prin sita.
mojar

Evident, daca te asezi la masa, cu o bucata crestineasca de carne, e posibil oare sa nu ai la indemana si niste vitamine. Pentru o salata pe masura, am folosit:
baby spanac
salata iceberg
seminte de chimen
boabe de mac
sare
ulei de masline
salata din spanac

Cam asta a iesit.
picior de miel

Sosul de menta a fost o descoperire uimitoare in combinatie cu carnea.
picior de miel

Sa fiti sanatosi!

P.S.

Un ostas batran ieșise in permisie. Drumul lung il obosise si foamea il cam chinuise. Ajuns intr-un sat, batu el la prima casa care-i aparu in cale:
– Mătușă, dă drumu unui drumeț să se odihnească! Ușa îi deschise o batrână.
– Intră, oșteanule.
– Da n-ai tu oare, gazdă gospodină, ceva de pus în gură? Baba avea de toate, dar s-a cam zgârcit să-l hranească așa că s-a prefăcut sărmană.
– Vai de batrânețile mele, om bun, n-are baba nică. Singură n-am mâncat azi o fărâmă: nică-niculiță.
– Dacă nu, apăi nu, – grăi soldatul. Sub laiță oșteanul observă un topor.
– Auzi mătușă, da dacă n-ai nimic, apăi putem drege o cașă din topor.
Stăpâna plesni din palme a mirare:
– Păi cum așa, om bun, cașă din topor să faci? Unde s-a mai pomenit una ca asta?
– Iaca așa, ia dă oala încoa.
Bătrâna aduse oala, oșteanul spălă toporul și-l băgă în oală. Turnă apă și puse oala pe foc.
Bătrâna cu ochii cât cepele îl tot privea nedumerită.
Soldatul scoase lingura din raniță, amestecă. După asta gustă.
– Ei, și cum e? Îi bună? – îl iscodi baba.
– Degrabă ar să fie bună, – răspunse soldatul, – păcat, însă, că n-avem cu ce săra.
– Ei, dap sare am eu, na – sărează.
Oșteanul aruncă o boaghe de sare în oală și gustă din nou.
– E buuuun! Eh de-ar fi și niște crupe!
Baba se sinchisi, ieși în odaia vecină și se întoarse cu un săculeț de crupe.
– Ia, ține, pune cu inimă.
Oșteanul puse crupele în oală. A fiert el oala, cât a fiert-o, pe urmă iar a gustat. Baba nu-și putea lua ochii de la el, minunându-se.
– Tare-i bună cașa asta! – se linse pe buze soldatul. – Iaca dacă ar mai fi și un boț de unt, ar fi o treabă!
S-a găsit în casa babei și unt.
În cașă a fost aruncat și boțul de unt.
– Iar acum, mătușă, dă o bucată de pâine și adă lingura: vom mânca cașă.
– Nu m-ar fi dus mintea vreodată că din topor se poate găti așa o bunătate de cașă, se minună baba.
După ce mâncară din cașă, babă îl întrebă:
– Oștene! Da când vom mânca toporul?
– Vezi, că încă nu s-a fiert de tot, – îi răspunse el, – undeva pe drum am s-l termin de fiert și-l voi hăli.
Spunând astea, băgă toporul în raniță, își luă rămas bun de la babă și porni către un alt sat.
Iată așa, soldatul nostru, și sătul a rămas, și cu topor s-a facut.

2 comentarii la Cașă din topor

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

E bine să ştii


Întrebarea vină n-are

Oare ce vârsta au cititorii Poveştilor gustoase?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...

Ieşire în lume